Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – judeţul Arad au descoperit, ascunse într-un autoturism condus de un cetăţean maghiar, aproximativ 2.000 pachete cu țigări netimbrate.
În data de 05.09.2018, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul maghiar Z.B, în vârstă de 47 de ani, conducând un autoturism marca Chevrolet, înmatriculat în Ungaria.
Acționând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului şi au descoperit, ascunse si nedeclarate în bara de protecție din spate și în spatele farurilor, 1996 pachete cu țigări, fără timbru vamal.
Ţigările, în valoare de 19.960 lei, au fost ridicate de polițiștii de frontieră în vederea confiscării, iar în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. De asemenea, autoturismul folosit la săvârşirea infracţiunii a fost indisponibilizat până la finalul cercetărilor.