În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 21.320 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 127.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
O parte din țigări, și anume 9.460 pachete țigări, a fost descoperită și confiscată în urma unei percheziții desfășurată de către polițiștii de frontieră, la un imobil de pe raza comunei Bistra.
În data de 6 mai a.c., începând cu ora 13.00, în baza unui mandat emis de către Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș — ITPF Sighetu Marmației au efectuat o percheziție la un imobil de pe raza comunei Bistra, jud. Maramureș.
În urma percheziței efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit in imobilul în care locuia, fără forme legale, cetățeanul român Ioan D. în vârstă de 46 de ani, cu domiciliul în jud. Arad, 9.460 pachete țigări, mărcile Jin Ling și Marble, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de peste 85.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Vamal al României.
În continuare se desfășoară activități specifice sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Sarasău și Brodina, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat au descoperit 11 colete care conțineau țigări.
Coletele cu țigări au fost transportate la sediile sectoarelor unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 11.860 pachete cu țigări în valoare de 127.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.