UN TIR A LOVIT SASE MASINI PE DRUMUL ARAD – ORADEA. OPT PERSOANE AU AJUNS LA SPITAL

by Andreea Radu

Un accident rutier în care au fost implicate un tir și șase autovehicule s-a produs, joi după-amiază, pe DN 79 Arad-Oradea, pe raza comunei Zimandul Nou, opt persoane rănite fiind transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru îngrijiri medicale.

Potrivit căpitanului George Pleșca, în accidentul produs în jurul orei 15,45, alte două persoane care au suferit atacuri de panică au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar personalul de pe ambulanțe a mai acordat tratament pentru contuzii și altor persoane, fără a necesita transportarea la spital, a declarat, pentru AGERPRES, căpitan George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

De asemenea, insp. Lorena Pârvulescu, purtător de cuvânt al IPJ Arad, a declarat, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs după ce șoferul tirului a pierdut controlul în urma acroșării unui autovehicul, iar apoi autotrenul a mai intrat în coliziune cu alte cinci autoturisme aflate pe același sens de mers. Autotrenul a ieșit apoi în afara căii de rulare și s-a oprit pe o linie a căii ferate Arad Oradea.

La momentul acesta, cercetările la fața locului sunt în derulare, se circulă alternativ pe o bandă, fiind blocat și unul dintre firele magistralei feroviare Arad-Oradea.

Facebook Comments