Polițiștii Secției nr.9 rurale Sebiș au depistat ieri în trafic, un bărbat care conducea fără permis și sub influența alcoolului.
Polițiștii au depistat ieri, pe DN79 A, pe raza localității Buteni, un bărbat de 44 de ani, din județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și având o alcoolemie de numai 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul este cercetat de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis.