Un samsar din Craiova care a vrut să păcălească un client, pe OLX, şi a vândut cu 4.300 de euro un Citroen C3 a fost obligat de instanță să îi restituie cumpărătorului banii și să își ia mașină înapoi, după ce s-a decoperit că autoturismul avea kilometrajul dat înapoi și alte probleme pe care vânzătorul i le-a ascuns celui care a cumpărat mașină, scrie romaniatv.ro.
Marius O., din București, a reclamat în instanță faptul că, în ianuarie 2019, după ce a găsit mașina înmatriculată în Italia și pusă în vânzare pe OLX, l-a sunat pe proprietarul din Craiova și i-a spus că este interesat să cumpere mașină „dacă este la fel că în imaginile prezentate și nu are alte probleme”.
După ce a primit asigurări că mașină este „în regula” și că „arată impecabil”, cumpărătorul i-a spus proprietarului să scoață numerele roșii, urmând să meargă de la București la Craiova cu trenul pentru a lua autoturismul.
Marius O. a fost așteptat de către proprietar și împreună cu acesta a mers la un service auto pentru a se verifica dacă mașina nu a fost implicată în vreun accident.
Autoturismul nu a fost pus nici pe tester, nici nu s-au făcut alte verificări. Pentru că mașină avea nevoie de schimbarea a doua telescoape, a pompei de apă și a distribuției, părțile s-au înțeles pentru prețul de 4.300 de euro.
În drumul dinspre Craiova spre București, Marius O., care a cumpărat mașina pentru a lucra că șofer UBER, a constatat că ambreiajul are probleme, că nu funcționează un bec, senzorul de indicare a nivelului de combustibil nu funcționă corespunzător, pompa spălător parbriz și luneta nu funcționau și lipseau parasolarele.