Un Rege în exil. Mesajele transmise românilor după abdicarea forțată

by Dana B.

În perioada în care s-a aflat în exil, după abdicarea forțată din 30 decembrie 1947, regele Mihai I a adresat, ani la rând, poporului român, cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou, mesaje tradiționale, radiodifuzate prin intermediul posturilor Radio Europa Liberă și BBC.

Redăm în continuare fragmente din aceste mesaje, publicate în volumul ”Convorbiri cu Mihai I al României” (Mircea Ciobanu, Ed. Humanitas, București, 1991).

”(…) În cursul unei lungi și dureroase istorii, poporul român a suferit, a răbdat, dar a învins. Căci nimeni nu a putut doborî voința sa de viață națională și nimeni nu a putut înfrânge vocația sa pentru libertate și civilizație. El a rămas credincios datinilor și idealurilor sale, prietenilor și ocrotitorilor săi. Așa va fi și de acum înainte. (…) (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1951)

”(…) Cu sufletele noastre îndurerate alături de durerile neamului nostru, cu toate puterile noastre închinate binelui și eliberării țării, cu inimile noastre pline de nădejde, ne rugăm lui Dumnezeu pentru fericirea neamului nostru. Ne rugăm pentru amintirea celor căzuți în lupta pentru libertate și pentru sănătatea patrioților ce stau în închisori numai fiindcă iubesc țara, adevărul și pe Dumnezeu. Împreună cu Regina și cu iubita mea Mamă, vă zic: La mulți ani, români! Trăiască România!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1952)

”Români! În acest început de Nou An vă aduc — împreună cu Regina și iubita mea Mamă — cuvântul nostru de admirație recunoscătoare pentru curajul și hotărârea cu care, prin cele mai grele suferințe, dar cu nezdruncinată credință în Dumnezeu, păstrați nădejdile neamului nostru românesc (…)” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1956)

”Români! Istoria neamului românesc este un lung șir de suferințe; iar chinurile de azi sunt, desigur, cele mai grele. Dar și acestea vor trece, și poporul român, scăpat pe veci de jugul robiei, va putea să-și trăiască viața după firea și nădejdile sale, cu omenia sa de totdeauna și cu neclintita lui credință în Dumnezeu. Români! Se împlinesc 100 de ani de când s-a făcut prima unire a Țărilor române. Fără oști și fără putere mare, românii au făcut unirea, călăuziți de iubirea de neam și de pământul strămoșesc. Prieteni puternici au ajutat, desigur, dar românii au înțeles că cel mai mare sprijin îl pot afla în unire frățească și în strădanii comune, stăruind în nădejdile lor cu același gând și cu același suflet.(….) Români! Împreună cu Regina și cu iubita mea Mamă suntem, cu tot sufletul, alături de voi, în suferințele prin care treceți, și suntem mândri de statornica voastră bărbăție, cunoscută și recunoscută, azi, de o lume întreagă. Trăiască neamul românesc! Trăiască România!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1959)

”(…) Români! Cu nestrămutată credință în Dumnezeu, păstrați-vă în gândurile și nădejdile voastre, împărtășindu-le copiilor voștri. Astfel ca ziua cea mare a libertății, care se întrezărește tot mai limpede, să găsească neamul nostru pe același drum, de credință și de omenie, pe care poporul român pășește, cu cinste, de nouăsprezece secole. Iar urmașii vă vor slăvi de-a lungul veacurilor, pentru a fi păstrat acum, prin grele suferințe, ființa neamului nostru românesc. Români! Împreună cu Regina și cu iubita mea Mamă, ne rugăm, fără încetare, lui Dumnezeu, pentru întregul popor român și pentru scumpa noastră patrie. Sus inima, români! Trăiască România! Trăiască neamul românesc!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1960)

”(…) Români! În ciuda întunecării ce stăruie încă peste frământările internaționale, libertatea înaintează mereu pe toate continentele. Și nu se poate să fie altfel, fiindcă libertatea este legea firii și țelul istoriei omenești. Tirania i se poate împotrivi pe alocuri, pe câtăva vreme; dar mai curând ori mai târziu, pe nesimțite ori pe neașteptate, libertatea învinge. De la începuturile sale și până astăzi, neamul românesc a fost lovit din toate părțile, de dușmani puternici și nemiloși. Rând pe rând, i-a biruit pe toți. Împotriva tuturora a ajuns să-și proclame independența și să realizeze întregirea națională în hotarele firești ale Daciei străbune. Poporul român a câștigat victoria nu prin putere numerică ori forță materială, ci prin puterea idealului său, care era drept, și prin statornicia cu care l-a urmărit. Oricât de rele au fost vremile, românii au crezut nestrămutat în Dumnezeu și în dreptatea Lui, au crezut în libertate și în puterea ei, au crezut în omenia și în datinile străbune pe care le-au păstrat cu sfințenie (…) Români! Împărtășind această simțire, împreună cu Regina și iubita mea Mamă, rugăm pe Dumnezeu să vă dea tuturora în anul ce vine sănătatea trupului și a sufletului, să ușureze greutățile și suferințele și să grăbească victoria libertății pe care o așteptăm și în care credem. Trăiască România liberă și independentă! Trăiască neamul românesc!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1968)

”Români! Intrăm într-un an nou. Suntem mereu despărțiți — dar numai geografic: deoarece aceleași gânduri și doruri ne unesc. Și aceleași speranțe. (…) Urarea noastră cea mai fierbinte, pentru anul care începe, este să avem sufletul tare. Să binecuvântăm amintirea înaintașilor noștri care au ținut, mai presus de toate, la libertatea lor personală, care nu poate să fie delegată nimănui. Libertatea individuală nu-și poate găsi o alternativă în nici o libertate colectivă: liber să trăiești, să gândești, să simți, să te rogi, să te bucuri, să te duci unde vrei (…) Împreună cu Regina și cu fiicele noastre, împreună cu scumpa mea Mamă, vă urăm, la toți, un an nou mai bun… Trăiască România! Trăiască neamul românesc!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1972)

”Au trecut treizeci și doi de ani de când n-am mai călcat pământul patriei și suntem încă despărțiți unii de alții; voi, cei din țară și ținuturile cotropite sau deportați în Răsărit, de noi, cei din surghiunul răzlețit prin lumea liberă. În tot acest prelung răstimp, n-am încetat să mă frământ și să mă zbat pe seama soartei voastre crunte, de nemaipomenite încercări, nenorociri și suferințe mari și grele, pe care le-am urmărit mereu cu sârguință și le cunosc cu de-amănuntul, străduindu-mă deopotrivă să și sprijin, să și înlesnesc unirea și închegarea într-un singur mănunchi a tuturor românilor din pribegie, fără deosebire cu privire la ideologia și cetățenia lor din urmă (…) Trebuie de asemenea să vă exprim nemărginita mea recunoștință și admirație pentru curajul și dârzenia cu care ați știut să rezistați necontenit de atâta vreme constrângerilor și neajunsurilor de tot felul, păstrându-vă neatinse credința, datinile și virtuțile noastre strămoșești. (…)” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1979)

”(…) În ciuda vremilor posomorâte prin care trece omenirea, nu vă lăsați doborâți, pradă descurajării sau nepăsării, cu atât mai mult cu cât primesc mereu din toate colțurile pribegiei, ca și din România, chemări pline de spiritul patriotic cel mai desăvârșit, ce dovedesc netăgăduit statornicia năzuințelor și speranțelor voastre într-un viitor senin. Ceva mai mult încă, am putut constata chiar personal și cu o deosebită satisfacție că — în anumite capitale și la cele mai înalte trepte — se ivește un reînnoit și viu interes pentru problemele românești (…) În pragul Anului Nou — ce vi-l doresc din toată inima cât mai bun și luminos — gândul mi se îndreaptă și către amintirea scumpei mele Mame, care mi-a fost de un sprijin neprețuit în clipele de grea restriște pentru țară și pe care am avut marea durere să o pierdem luna trecută. Întărindu-vă nestrămutata hotărâre de a vă păstra neștirbită credința multimilenară în Dumnezeu și patrie, vă adresez tuturora urarea noastră tradițională: Sărbători fericite și La mulți ani!” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1983)

”Români, românce! Niciodată în preajma Sfintelor Sărbători și a sfârșitului de an n-am avut inima atât de adânc îndurerată ca azi, când, cunoscând tragica situație actuală din țară, mă adresez vouă. Distrugerea sistematică, impusă de o dictatură nebunească în toate sectoarele vieții, a tradiției și culturii românești, a zguduit puternic conștiința universală: voci autorizate venind de pretutindeni s-au ridicat ca să înfiereze procedeele antiumane ale regimului din România. A sosit, deci, momentul ca țările democratice care au denunțat această tiranie distrugătoare să afirme realitatea și unitatea Europei în jurul drepturilor individului și ale națiilor, tocmai în anul care comemorează cea de a patruzecea aniversare a proclamării „Drepturilor Omului”. Este urgent să se treacă la fapte.(…) (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1989)

”În vâltoarea prin care trecem, cu vești când minunate, când înspăimântătoare, gândul mă duce la voi toți, dragii mei compatrioți. Voi înfruntați bestiale violențe, dar prin aceasta pregătiți viitorul liber și democratic al patriei noastre. Gândul mă duce mai cu seamă la cei tineri. Din avântul vostru, al tinerilor, a pornit lupta pentru descătușarea neamului, cătușe pe care tiranii le credeau pe veci. Prin voi, cu voi și pentru voi, țara noastră va fi din nou liberă, din nou democratică, din nou respectată în lume (…) Deviza noastră: „Nihil sine Deo”, nimic fără Dumnezeu, să ne călăuzească pe toți! Dumnezeu să vă binecuvânteze! În această zi de Crăciun, acest nou început, voi sunteți inspirația întregii lumi prin lupta voastră contra unei tiranii monstruoase. Sunt cu voi cum am fost totdeauna, chiar când nu m-ați putut auzi, ca să vă ajut cu toată puterea mea. Trăiască România liberă! România pe care o făuriți!” (Mesajul de Crăciun către români, decembrie 1989)

”Români, eliberați acum de dictatură, să punem umărul cu toții pentru a reface țara din dezastrul moral și material în care a adus-o regimul comunist. Trista experiență, trăită aproape o jumătate de veac din pricina dictaturilor și ideologiilor, să ne învețe pe toți că nimic nu e mai de preț decât libertatea individuală și democrația care dă cuvântul tuturor, într-o țară suverană și independentă. Să jurăm cu toții, pe zbuciumata noastră istorie, pe credința și lupta strămoșilor noștri, pe conștiința noastră morală și pe mormintele martirilor noștri din această jumătate de veac, că nu vom mai îngădui niciodată în țara noastră dictatura și extremismele (…) ” (M.S. Regele Mihai I către țară, de Anul Nou 1990).

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments