Proiect ambițios al unui dascăl din Vâlcea. Ajutat de câțiva elevi inimoși, profesorul speră să realizeze o icoană pe sticlă demnă de Cartea Recordurilor. Cu o înălțime de opt metri și o lungime de șase metri, pictura va fi cea mai mare de acest gen lume.
Lucrarea de 48 de metri pătrați este un ansamblu din trei panouri de sticlă, fiecare simbolizând câte o scenă religioasă. În centru e reprezentată Învierea Domnului, alături de Sfântul Antim Ivireanul şi Sfântul Calinic de la Cernica.
În compoziție vor mai apărea mănăstirile din Vâlcea dar şi alte imagini cu simbolistică religioasă. Întregul ansamblu va fi încadrat de o ramă din lemn.
Adrian Luță are 27 de ani si a studiat pictura și restaurare la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Bucureşti.
Tânărul profesor a moștenit talentul de la tatăl său, fost pictor de biserici și de la 13 ani visează să realizeze această pictură. Dacă totul merge bine, cea mai mare icoană pe sticlă din lume, va fi gata la mijlocul lunii iunie.
Artistul vâlcean are și ajutoare de nădejde, patru elevi care lucrează cot la cot cu pictorul ca să termine lucrarea propusă pentru Cartea Recordurilor.
Precedentul record a fost stabilit tot de o româncă. Aurelia Bobocel din Arad a reprodus „Cina cea de taină” pe sticlă încălzită iar icoana omologată în 2004 de Guiness Book are doi metri lungime şi 1metru și 8 centimetri înălţime.
Sursa: stiri.tvr.ro