Un prim pas către normalitate! Animalele pensionate de la Circul Globus vor ajunge în Africa

by Dana B.

Viaţa unor animale care au scăpat din incendiul de la Circul Globus se va schimba radical, în curând. După ani de zile petrecuţi în cuşti minuscule, vor ajunge în rezervaţii din Africa, unde vor avea la dispoziţie chiar şi câteva hectare fiecare. Şi celelalte specii de la circ ar putea avea altă soartă, dacă Primăria Capitalei va decide să interzică spectacolele cu animale.

 Birlic şi Amza – doi tigri bengalezi, şi Luca – un tigru siberian au avut noroc şi au supravieţuit incendiului izbucnit la Circul Globus. Animalele au fost duse la Grădina Zoologică din Bucureşti, unde au ajuns şi doi iaci, un zebu şi o cămilă.Codruţ Vişoiu, medicul veterinar al Grădinii Zoologice Bucureşti: „În prima fază au avut un sindrom febril. Sunt supuse la diverse tratamente, să spun aşa, ajutătoare. Cu suplimente de hrană, cu vitamine minerale, cu antiinflamatoare, cu antibiotice”.

Aceste animale nu vor mai participa niciodată la un spectacol de circ. În curând, vor porni în aventura vieţii lor, în Africa.

Kuki Bărbuceanu, director de programe al Fundaţiei Vier Pfoten: „În rezervaţii, sanctuare cu care noi avem legătură sau pe care chiar le deţinem. În orice caz, într-un mediu cât mai apropiat de nevoile speciilor din care fac parte”.

Acolo, hrana şi tratamentele pentru un singur animal ajung la aproape 5.000 de euro. La acest preţ se adaugă costul transportului cu o aeronavă specială.

Kuki Bărbuceanu, director de programe al Fundaţiei Vier Pfoten: „Standardele din Africa, de exemplu, spun că pentru un tigru un spaţiu minim este de 2 ha. Deci, vă puteţi imagina că vor sta pe nişte hectare”.

În adăposturile Circului Globus, tigrii şi leii stau în cuşti care au o suprafaţă de 11mp. În unele cazuri, două feline împart acelaşi spaţiu.

Celelalte animale salvate din incendiu – printre care un cangur, ponei, un cal şi mai multe capre – au ajuns în menajeria circului Globus. Doi tigri siberieni, 3 câini, 4 pisici şi 2 porcuşori vietnamezi n-au mai ieşit în viaţă din adăpostul unde a izbucnit focul. Imediat după nefericitul eveniment, mai multe organizaţii pentru protecţia animalelor au cerut interzicerea spectacolelor de circ cu animale. Primăria Capitalei ar putea lua o decizie în acest sens săptămâna viitoare.

 

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments