Un preot arădean nu are nicio emoţie în a face făţiş politica PDL-PNL, deşi acest lucru îi este interzis. Acesta foloseşte contul de Facebook „Parohia Ortodoxă Sebiş II” şi atacă postările critice la madresa liberalilor.
În spatele contului de Facebook „Parohia Ortodoxă Sebiş II” se află de fapt preotul Rus Mercea Cătălin, nimeni altul decât finul deputatului PNL Eusebiu Pistru.
Corect ar fi fost ca acesta să critice adversarii politici ai PNL folosind propriul nume, nu ascunzându-se în spatele bisericii.
Localnicii din Sebiş povestesc că acesta mergea în campaniile electorale ale PDL, mai nou PNL, alături de candidaţii acestui partid prin pieţe sau la diferite întâlniri cu scop electoral.
Din informaţiile noastre, derapajele preotului au ajuns la urechile superiorilor, însă nu s-a luat niciodată vreo măsură împotriva acestuia.