În data de 09.12.2018, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I – Nagylak, pe sensul de intrare în ţară , s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român A.F., în vârstă de 35 de ani, domiciliat în judeţul Prahova.
În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, având de executat 1 an de închisoare.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Facebook Comments