Un polițist a fost lovit de mașină, în centrul Aradului. Autorul a fost prins după o urmărire ca-n filme

by Florian Popa

În ziua de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 14:40, un echipaj al Biroului Poliției Rutiere efectua cercetarea locului faptei la un eveniment rutier care avusese loc cu puțin timp înainte, la intersecția străzilor G-ral Vasile Milea și Nicolae Grigorescu, din Arad. Un autoturism a oprit în dreptul unuia dintre agenții de poliție, care i-a făcut semn conducătorului auto să-și continue deplasarea cu viteză redusă.
Când a ajuns în dreptul celui de-al doilea agent de poliție, autoturismul l-ar fi acroșat, după care și-a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost oprit la intersecția Bd. Revoluției cu str. Crișan, cu sprijinul unui echipaj de ordine publică și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul poliției rutiere, pentru a fi testat pentru consum de alcool și substanțe psihoactive, precum și pentru audieri. Polițistul acroșat s-a deplasat la UPU, pentru evaluarea stării sale și acordarea de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor, urmează a fi realizată încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor de urmare.

Facebook Comments