Un nou sfârșit de săptămână prolific pentru Academia UTA în competițiile fotbalistice naționale, chiar pe teren propriu. Sâmbătă, „puștii” de U 16 au luat un punct în derby-ul seriei, cu u U. Cluj, pentru ca echipele de la U18 și U17 să treacă fără emoții de Csikszereda Miercurea Ciuc.
Liga Elitelor U16: UTA – U. Cluj 1-1
Formația lui Adi Petruț și Vivi Erdei a remizat, scor 1-1, în derby-ul seriei din care face parte în Liga Elitelor U16. „Roș-albii¨ au primit vizita Universității Cluj, liderul clasamentului având victorii pe linie până disputa de la Arad. Oaspeții au deschis scorul în minutul 19, iar Chiș a restabilit egalitatea în minutul 26. Dacă „șepcile roșii” au rămas pe primul loc și cu acest rezultat, arădenii au coborît până pe locul 4. UTA a aliniat următorul „unsprezece”: R.Rusu – Ilie, Marinescu, Paștină, Stef, M. Rusu, Felea, Măgulean, Chiș, Șiclovan, Huc. Pe parcurs, au mai intrat: Gogea, Pop, Indreica și Crainic. Etapa viitoare, juniorii Under 16 ai Academiei UTA au meci în deplasare la CFR Cluj. Jocul se va disputa sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 12.
Liga de Tineret: UTA – Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0
În etapa a șasea a Ligii de Tineret, UTA a primit vizita celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Partida părea la prima vedere accesibilă pentru formația pregătită de Sandu Gaica, Adi Ungur și Costel Bogoșel, Csikszereda ocupând ultimul loc al clasamentului seriei de Vest. Replica oaspeților a fost însă una bună, iar meciul a fost destul de echilibrat. Totuși, la ultima fază înainte de pauză, centralul a dictat o lovitură de pedeapsă pentru UTA, pe care Popa a transformat-o în gol. La 10 minute de la reluarea jocului, Ristin a făcut 2-0, pentru ca în minutul 80, la un corner, ciucanii să își introducă mingea în proprie poartă, pentru un 3-0 ușor exagerat la ce s-a jucat. După acest succes, UTA conduce în seria de vest a Ligii de Tineret cu 16 puncte, cu trei mai mult decât echipele clujene Universitatea și CFR. UTA a început meciul cu: Bîrlădeanu – Manoilă, Bota, Bokșe, Anisorac, Ristin, Cibi, Popa, Ekmekci, Ronai, Andreaș. Au mai jucat: Mitu, Covaci, Mircea, Caia, Temian. Etapa viitoare, juniorii mari ai UTA-ei joacă în deplasare la LPS Banatul Timișoara.
Liga Elitelor U17: UTA – Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0
În al doilea meci al zilei, UTA a jucat tot împotriva Csikszeredei în Liga Elitelor U17. Oaspeții veneau după un parcurs mai bun în campionat, însă roș-albii nu s-au lăsat mai prejos decât colegii lor mai mari și s-au impus cu același scor,3-0. Purdescu a deschis repede scorul pentru UTA, în minutul 4. A fost singurul gol al primei reprize, Bădău reușind „dubla” în mitanul secund, în minutele 56 și 70. Echipa antrenată de Marius Ciubăncan și Sorin Botiș a ajuns astfel la trei victorii în acest sezon, urcă până pe locul 6 și weekend-ul următor merge la Timișoara, pentru confruntarea cu LPS Banatul. Primul unsprezece folosit de UTA U17 în partida cu AFK Csikszereda: Burtic – Joldea, Purdescu, Fukenhauzer, Nica, Bădău, Curtuiuș, Vâlcu, Bercea, Olăroiu, Kyrycsenko.Au mai jucat: Blaga, Gaia, Aslău, Maghiar, Murgu.