Un biciclist britanic, practicant al ciclismului de anduranță, a doborât recordul mondial pentru cea mai rapidă traversare a planetei pe bicicletă, parcurgând 29.000 de kilometri în mai puțin de 80 de zile, informează luni Reuters.
Mark Beaumont a pedalat 18 ore pe zi și a ars peste 9.000 de calorii în 24 de ore în timp ce traversa Polonia, Rusia, Mongolia, China, Australia și Statele Unite.
”Este vorba despre a ținti către nivelul următor”, a spus biciclistul, originar din Scoția, luni, după ce a finalizat cursa sub Arcul de Triumf din Paris. ”Nu am mai mers pe propriile picioare de vreo două luni și jumătate.”
Accidentul în care a fost implicat în Rusia, în cea de-a noua zi, în urma căruia și-a spart un dinte și și-a accidentat cotul, aproape că l-a făcut să renunțe la cursa care, spune ciclistul, l-a transportat într-o stare ”mentală profundă”, așa cum nu a mai trăit înainte.
”E vorba despre privarea de somn. După săptămâni și săptămâni, în mintea ta se dă o bătălie teribilă. Trebuie să hotărăști că nu te vei opri niciodată”, a spus acesta.
Călătoria a durat 78 de zile, 14 ore și 40 de minute. Recordul anterior era deținut de neozeelandezul Andrew Nicholson, care a reușit să termine traseul în 123 de zile.
Un reprezentat al Guinness World Record i-a înmânat biciclistului două certificate pentru omologarea celor două recorduri mondiale: unul pentru completarea traseului în jurul lumii, un altul pentru cea mai mare distanță parcursă pe bicicletă într-o singură lună, conform agerpres.ro.