UN NOU PROTEST PENTRU REINTREGIREA FAMILIEI BODNARIU VA FI ORGANIZAT LA ARAD

by Cosmin Mihuta

Asociația Christian Businessmen & Professionals of Romania – Arad organizează sâmbătă, 23 ianuarie, orele 11,00, un nou protest în fața Prefecturii Arad pentru a-și manifesta susținerea față de familiile de români care au rămas fără copii în Norvegia, fiind luați cu forța de către Barnevernet. Sunt așteptați să participe la această mișcare de suflet cât mai mulți arădeni, pentru ca semnalul care va fi tras să fie unul puternic, menit să sensibilizeze autoritățile norvegiene să facă dreptate pentru familiile cărora le-au fost luați copiii. „Este foarte important să continuăm, să fim auziți de autorități, Ambasada Norvegiei și toți ceilalți care pot să aibă un cuvânt de apărare în cazul familiilor Bodnariu, Nan și al tuturor familiilor de români care au fost abuzate de Barnevernet din Norvegia”, a declarat Samuel Caba, președinte al Asociației Christian Businessmen & Professionals of Romania Arad.
La protestul de sâmbătă vor cuvânta specialiști în drept și protecția copilului care își vor exprima opiniile pe tema legislației norvegiene care face posibile asemenea abuzuri. Organizatorii fac demersuri pentru a aduce și una dintre rudele unei familii care a suferit datorită abuzului Barnevernet, care nu și-a văzut copiii de mai mulți ani. „Vom cânta împreună cu MaNu Negrea, „Dumnezeu e tăria mea” și „Dumnezeu e mare”, pentru că noi credem că Dumnezeu va lupta pentru familiile noastre. La încheierea mitingului vom semna un protest pe care îl vom transmite Ambasadei Norvegiei și autorităților române”, a declarat Samuel Caba, reprezentantul Asociației Christian Businessmen & Professionals of Romania Arad.

Facebook Comments