Un nou demers îndrăzneț

by Florian Popa

Motto: „Starea modelează învățarea!” (SuperTeach )

Iată cum, starea noastră de bine, de împlinire profesională a fost creată și prin participarea de înaltă ținută la conferința „SuperTeach” de la Timișoara, cu tema „Mentalitate deschisă în educație – starea modelează învățarea”. Noi, dascălii cu drag de nobila noastră menire, noi, cei care făurim destine și „construim” oameni, ne-am lărgit orizontul privind mentalitatea deschisă în educație.

Întoarse la „piticii” noștri minunați, am pus în aplicare metode și procedee bazate pe mentalitatea deschisă – provocator demers al unei educații de calitate. Am ales o temă extrem de îndrăgită de copii, bazată și pe pedagogia dramatică „O lume dispărută… dinozaurii”.

Micii „paleontologi”, sub îndrumarea educatoarelor lor, au pornit cu elan într-o „expediție”, cu scopul de a descoperi „o lume dispărută…”.

Desigur, drumul a fost anevoios, presărat cu obstacole la tot pasul. Pentru a le trece cu bine, copiii au numărat ouăle de dinozaur asociindu-le cu cifra corespunzătoare; au urmărit cu lupa urmele lăsate prin nisip de dinozaur, descriindu-le; prin săritură au încercat să ajungă la ouăle de dinozauri.

Astfel, ca o încununare a muncii depuse, la finalul expediției, copiii au realizat o machetă și cu decorul potrivit au încropit și o expoziție. Cu costumații adecvate au dansat și au cântat „Imnul paleontologilor”. Evaluarea activităților s-a realizat la Iulius Mall Timișoara, unde, copii, educatoare, părinți au vizitat expoziția „Lumea dinozaurilor”, o poveste „vie” a lumii dispărute, a dinozaurilor atât de îndrăgiți de copii!

Satisfăcute că am realizat profesionist și frumos tot ce ne-am propus, mulțumim tuturor celor implicați în grandiosul nostru proiect!

 

Prof. Tatiana Moș

Prof. Alexandra Tania Chirea

Facebook Comments