Astăzi, în jurul orei 11.30 am fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112, despre producerea unui accident de munca.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și un echipaj al ambulanței care au constat că este vorba despre un bărbat de 37 de ani, din satul Dud care în timp ce efectua reparații la acoperișul clădirii ar fi căzut cu liftul destinat transportului materialelor de construcții.
Bărbatul a fost transportat la spital în stare de inconștiență.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.
Facebook Comments