UN MORT SI TREI RANITI, IN URMA UNEI EXPLOZII INTR-UN RESTAURANT DIN CAMPULUNG MOLDOVENESC

by Paula Craciun

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei explozii care a avut loc într-un restaurant din Câmpulung Moldovenesc şi care a fost urmată de un incendiu, pompierii stabilind că deflagraţia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, explozia a avut loc în jurul orei 3.30, în bucătăria unui restaurant aflat la ieşirea din municipiul Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, în apropierea unei benzinării.

Deflagraţia a fost urmată de un incendiu, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Detaşamentul de pompieri din Câmpulung Moldovenesc şi ambulanţe.

În momentul producerii exploziei în restaurant se aflau patru angajate şi cinci clienţi din Republica Moldova.

În urma deflagraţiei, una dintre angajate, în vârstă de 42 de ani, a murit, iar celelalte trei, de 21, 23 şi 42 de ani, au fost rănite grav, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spitalul din Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit sursei citate, cele trei femei au arsuri de gradele I, II şi III şi leziuni multiple, două dintre ele fiind transferate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. În starea cea mai gravă se află femeia de 42 de ani, care are arsuri de gradele II şi III pe 60 la sută din suprafaţa corpului şi multiple leziuni, pronosticul fiind rezervat.

De asemenea, doi dintre clienţii aflaţi în restaurant au suferit escoriaţii de la cioburile aruncate de suflul exploziei şi au primit îngrijiri de la echipajele medicale ajunse la faţa locului.

Pompierii au stabilit că explozia urmată de incendiu s-a produs din cauza unei acumulări de gaze de la buteliile din bucătăria restaurantului

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate