Un „mega-proiect”, în valoare de 42 de milioane de euro, va fi implementat, cu fonduri europene, pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Arad în vederea măririi gradului de protecţie împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Mureş, a anunţat joi, la Alba Iulia, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, conform agerpres.ro.
Acesta a menţionat că, la nivel naţional, sunt 49 de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), care au fost împărţite în două loturi, în număr de 17, respectiv 32 de proiecte pentru care urmează să fie demarate procedurile.
În prima serie de 17 proiecte se află, potrivit ministrului, şi un „mega-proiect” intitulat „Mărirea gradului de protecţie împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Mureş, prin ridicarea clasei de importanţă a infrastructurii existente de apărare pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Arad”.
„Este un proiect pe care Uniunea Europeană îl finanţează având în vedere bazinul hidrografic al râului Mureş, nu numai strict râul Mureş, ci şi afluenţii. (…). Valoarea totală estimată a obiectivului de investiţii este de 194 milioane lei, circa 42 milioane de euro, din care pe raza judeţului Alba avem suma de 92 milioane lei, adică circa 20 milioane de euro”, a declarat Deneş.
Ministrul a mai precizat că pe 23 aprilie va fi aprobat studiul de fezabilitate, după care începe procedura care va duce la semnarea cererii de finanţare, undeva în luna iunie.
„Până la sfârşitul anului 2019, terminăm cu partea de proceduri, (…), iar în primăvara anului 2020, începe să lucrăm pe acest ‘mega-proiect'”, a susţinut Ioan Deneş.
El a explicat că zona de interes a proiectului vizează 55 de kilometri de diguri pe râul Mureş, pe tronsonul aval oraşul Ocna Mureş, judeţul Alba, până la Ususău, judeţul Arad, precum şi pe râul Tîrnava Mare, zona municipiului Blaj, judeţul Alba.
În Alba, lucrările propuse se vor executa pe raza localităţilor Ocna Mureş, Blaj, Vinţu de Jos, Vurpăr, Şibot şi Sărăcsău, unde va fi supraînălţat digul pe o lungime de 26 de kilometri, urmând să se realizeze dig nou pe 2 kilometri.
Ministrul Apelor şi Pădurilor a inspectat, joi, obiectivele afectate de inundaţii în vara anului trecut în două comune din Alba, Ighiu şi Cricău, şi a avut o întâlnire de lucru cu primari din judeţ.