Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un barbat din Macedonia care intenţiona să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de un paşaport fals.
În data de 08.03.2015, ora 00.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat la controlul de frontieră, pe sensul de ieşire din România, ca pasager într-un autoturism marca Mercedes, condus de un cetăţean bulgar, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu un paşaport albanez.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals, acesta neîndeplinind condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic (fila informatizată fiind falsificată), motiv pentru care bărbatul a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un barbat din Macedonia, se numeste N.S., are 47 de ani, si care a declarat ca doreste sa ajunga in Spatiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.