Ancheta la Spitalul Judetean din Arad, unde un copil de trei ani si jumatate a murit miercuri seara, pe masa de operatie: medicii i-au facut o operatie de coborare a unuia dintre testicule, insa baietelul nu s-a mai trezit din anestezia generala.
Familia este in stare de soc si parintii sunt convinsi ca la mijloc este o eroare medicala. Legistii urmeaza sa faca necropsia si sa stabileasca exact ce s-a ntamplat.
Interventia chirurgicala se anunta una de rutina: circa 4% dintre baietii nascuti la termen nu au testiculele coborate in scrot, ci situate la nivelul abdomenului, si trebuie operati. Parintii lui Edi spun ca in urma cu o luna si jumatate, medicii i-au facut fara probleme prima interventie chirurgicala de acest tip, la unul dintre testicule, sub anestezie generala. Acum insa, ceva s-a intamplat, iar copilul nu s-a mai trezit din anestezie.
Tatal copilului: „Doctorul a iesit din operatie, a zis ca totul a decurs bine si in 10-15 minute il trezesc si il aduc in salon. A trecut o jumatate de ora si m-a sunat. Mi-a zis hai ca-i ceva bai ca nu mai iese din sala si au intrat inauntru cu tot felul de aparate.”
Adrian Wiener, director medical Spitalul Judetean Arad: „Decesul a survenit in timpul procesului de trezire a pacientului si s-a datorat unui stop cardio-respirator.
Familia il acuza pe medicul anestezist, un specialist cu multi ani de experienta, ca l-ar fi supus pe copil la doua anestezii generale intr-un interval prea scurt de timp. Medicii legisti urmeaza sa stabileasca exact la necropsie cauza mortii.
Parintii lui Edi sunt devastati de durere mai cu seama ca, anul trecut, l-au mai pierdut pe fiul lor cel mare, de 21 de ani, dupa o lunga suferinta. Baietelul cel mic ramasese singurul lor copil si vor sa stie cine se face vinovat de moartea lui.
Statisticile medicale arata totusi ca, dupa anestezia generala, un caz dintr-un un milion se soldeaza cu deces.
Sursa: stirileprotv.ro