UN CHINEZ CARE A FACUT 23 DE ANI DE INCHISOARE CERE DESPAGUBIRI DE 1,48 MILIOANE DE DOLARI

by Florian Popa

Un chinez care a petrecut 23 de ani în închisoare după ce fusese declarat vinovat pe nedrept de crimă și incendiere, a cerut la mijlocul acestei săptămâni daune de 9,66 milioane de yuani (aproximativ 1,48 milioane dolari SUA), informează agenția Xinhua.

Conform unei înștiințări remise joi agenției de presă de către de avocatul fostului acuzat, Chen Man, în vârstă de 53 de ani a depus cererea la Tribunalul Superior al Poporului din provincia Hainan, din sudul Chinei.

Documentul include solicitarea a 1,85 milioane de yuani pentru privarea de libertate personală, 3,71 milioane de yuani pentru pierderea locului de muncă, trei milioane de yuani pentru traume psihologice, un milion de yuani pentru acoperirea costurilor legale și 100.000 de yuani pentru costurile medicale.

El a solicitat, de asemenea, obținerea de scuze publice din partea instanței de judecată pentru a-l ajuta să-și reabiliteze numele, a precizat Chen.

Un oficial anonim al instanței a declarat pentru agenția Xinhua că încă nu a primit cererea în dimineața zilei de joi. „Când o vom primi, ne vom ocupa de ea cu atenție, în conformitate cu legile”, a spus el.

Chen Man a fost eliberat luna trecută din închisoarea Meilan din provincia Hainan.

El a fost arestat la sfârșitul anului 1992 și a fost condamnat la moarte în noiembrie 1994, cu o amânare de doi ani a executării pedepsei, de către Curtea Populară Intermediară din orașul Haikou.

Procuratura locala a considerat că sentința era „prea ușoară” și a cerut ca Chen să fie executat. Cererea a fost respinsă de Tribunalul Superior al Poporului din provincia Hainan în anul 1999, care a demarat recursul la acest proces care s-a derulat pe parcursul a 16 ani, precizează agenția Xinhua.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments