Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au depistat un bărbat căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
În data de 09.04.2019, în jurul orei 20.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român M.L., în vârstă de 37 de ani, domiciliat în judeţul Gorj.
În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.