Un fermier din Italia a avut parte de surpriza vieţii lui când a observat că unul din cei opt pui născuţi de căţeluşa sa are blana verde. Inspirat de culoarea ciudată a micuţului patruped, italianul l-a botezat pe loc Fistic (Pistacchio).
Întâmplarea ieşită din comun a avut loc la ferma unui italian din Sardinia, Italia, informează Reuters.
Fistic s-a născut pe 9 octombrie alături de alţi fraţi ai săi care au moştenit de la mama lor culoarea albă.
Oamenii de ştiinţă spun că Fistic este un exemplar extrem de rar. Genul acesta de modificări de culoare se întâmplă atunci când căţeii cu blana deschisă întră în contact pe durata vieţii lor intrauterine cu un pigment verde, denumit biliverdină.
Biliverdină – pigmentul responsabil pentru culoarea verzuie a vânătăilor
Din păcate, spun oamenii de ştiinţă, Fistic nu va avea această culoare pe termen lung.
Nuanţa de verde stălucitor pe care Fistic a avut-o în ziua naşterii sale a început deja să se estompeze şi va continua să dispară treptat pe măsură ce va creşte.
Fermierul a decis să îl păstreze pe Fistic, pe care îl va antrena să păzească turmele de oi alături de mama sa, Spelacchia.
„Verdele este considerat un simbol al speranţei şi al norocului, iar venirea pe lume a lui Fistic ar putea să îi facă pe oameni să zâmbească din nou, în aceste perioade în care criza sanitară ne provoacă pe toţi”, a spus fermierul italian despre Fistic.
Totuşi, exemple de câini care s-au născut cu blană verde există. Fistic pare să fie al patrulea caz de acest gen înregistrat la nivel mondial
Un pui cu blană verde s-a născut şi în New Orelans, SUA, în 2008.
În 2012, un labrador din Brazilia a născut un pui cu blană verde, care a fost botezat „The Hulk”.
Iar căţeluşa Fifi (rasa Labrador-Retriever) numită aşa în onoarea Prinţesei Fiona din „Shrek” s-a născut în Marea Britanie în 2017.
Sursa: antena3.ro