UN BULGAR A PREZENTAT LA FRONTIERA UN PERMIS DE CONDUCERE FALS

by Florian Popa

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 17.11.2014, au dispus, trimiterea în judecată, a inculpatului Dimitrov Angel Stefanov- cetăţean bulgar, pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi trafic de migranţi.

În data de 14.07.2014, orele 14,47, inculpatul Dimitrov Angel Stefanov s-a prezentat la controlul de frontieră efectuat pe sensul de ieşire din România al punctului de frontieră Nădlac, conducând autoutilitara marca Fiat Ducato, înmatriculată în Bulgaria fără a poseda permis de conducere, iar la controlul de frontieră, în calitate de conducător auto a prezentat pentru control un permis de conducere model bulgăresc fals. În urma efectuării controlului fizic asupra autovehiculului marca Fiat Ducato, înmatriculat în Bulgaria, între spaţiul destinat şoferului/pasagerilor şi spaţiul destinat transportului de marfă, s-a constatat existenţa unui lăcaş special amenajat sub forma unui perete dublu, în care au fost descoperiţi ascunşi un număr de patru cetăţeni afgani pe care i-a transportat pe ruta Bucureşti –Nădlac, încercând astfel să-i scoată fraudulos din România, în schimbul sumei de 300 euro pentru fiecare.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate