Un bărbat din Vladimirescu a fost arestat pentru trafic de droguri

by Dana B.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au prins în flagrant delict un bărbat, în timp ce comercializa peste 100 de comprimate MDMA. În urma percheziției desfășurate la locuința sa, au mai fost găsite alte droguri de mare risc.

 La data de 24 septembrie a.c., sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – S.T. Arad, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru prinderea în flagrant a unui bărbat de 41 de ani, din localitatea Vladimirescu, în timp ce comercializa 105 comprimate MDMA. Ulterior, a fost desfășurată o percheziție la domiciliul acestuia, fiind găsite alte 186 de comprimate MDMA, 80 grame de praf MDMA și 2 folii cu masa vegetală verde.

În urma investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că bărbatul în cauză, împreună cu alți tineri, implicați într-o grupare de trafic de droguri de mare risc care ar fi acționat pe raza județului Arad, ar fi procurat drogurile din Olanda, introducându-le ilegal în țară, cu diferite mijloace de transport.

În baza probatoriului administrat, bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind ulterior arestat pentru 30 de zile, pentru trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată și trafic internațional de droguri de mare risc în formă continuată.

 

 

 

Facebook Comments