Polițiștii din Șeitin au fost sesizați, la data de 14 august a.c., despre faptul că o femeie din aceeași localitate a fost lovită cu cureaua în zona coapsei, de soțul ei de 38 de ani. La acea dată, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, fiindu-i interzisă apropierea de victimă sau contactarea acesteia prin orice mod. De asemenea, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
La data de 15 august a.c., polițiștii Secției 2 Rurală Arad au fost sesizați de aceeași femeie că soțul ei a agresat-o fizic (a tras-o de păr, a trântit-o la pământ și a lovit-o cu pumnii și palmele), în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității, încălcând astfel ordinul de protecție emis de polițiști cu o zi înainte. Bărbatul a fost imobilizat și reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.
La data de 16 august a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Arad, care au dispus arestarea acestuia pentru 20 de zile, fiind continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.