Miercuri, 29 aprilie, a.c., un echipaj de jandarmerie aflat în serviciu, a depistat, pe o stradă din municipiul Arad, un bărbat de 37 de ani care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, impuse de autoritățile competente, în urma întoarcerii acestuia dintr-o țară aflată în zona galbenă de risc.
Bărbatul a fost depistat în urma efectuării unor activități procedurale de afișare a unui proces verbal de contravenție. Acestuia i-a fost solicitat să asiste, în calitate de martor, la activitatea respectivă, iar în urma stabilirii identității, jandarmii au constatat că pe numele bărbatului, este emisă o alertă de tip ,,coronavirus asociat” și avea obligația legală să stea în izolare la domiciliu 14 zile.
Având în vedere că a fost depistat la o distanță apreciabilă de domiciliul declarat, jandarmii au întocmit pe numele acestuia, acte de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor” conform Codului Penal și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea perioadei de izolare la domiciliul declarat, respectiv la care a optat să efectueze perioada de izolare, conform Ordonanței Militare nr. 5/2020.
Bărbatul a fost condus la un centru de carantină, unde va sta următoarele 14 zile, cu obligația de a suporta cheltuielile de carantinare.
Pe timpul activităților desfășurate la fața locului, echipajul de jandarmerie a asigurat zona și nu a permis bărbatului să intre în contact cu alte persoane, iar pentru transportul acestuia la centrul de carantină a fost solicitat în sprijin un echipaj de pompieri.