Un bărbat a fost ucis pe loc de explozia unei țigări electronice

by Dana B.

O ţigară electronică a explodat şi a ucis un om în Florida, Statele Unite, în ceea ce pare a fi primul deces atribuit produselor de vaping, scrie New York Times. Tallmadge D’Elia ”fuma” o ţigară electronică în casa lui, când device-ul electronic a explodat şi l-a lovit puternic în cap.

Medicul legist care a examinat cazul a confirmat cauza decesului, care a fost o rană de ”proiectil” la cap. Bărbatul a suferit şi arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Potrivit constatărilor, se pare că explozia ar fi pornit un incendiu în dormitorul bărbatului.

 Una dintre bucăţile extrase de la faţa locului avea logoul companiei Smoke E-Mountain Mech Works. Acesta se foloseşte pentru un vaping pen numit ”mechanical mod”. Spre deosebire de alte tipuri de dispozitive, acestea oferă utilizatorilor acces direct la baterie şi nu foloseşte un circuit pentru a regla voltajul.

”Milioane de adulţi folosesc zilnic produse de vaping, şi totuşi astfel de incidente sunt rare. Vasta majoritate a produselor de pe piaţă au acelaşi risc precum orice dispozitiv care are o baterie de litiu-ion, cum ar fi telefoanele mobile sau laptopurile”, a spus Gregory Conley, preşedintele Asociaţiei Americane de Vaping.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments