Poliţiştii de la Poliţia oraşului Ineu au depistat şi reţinut un bărbat, bănuit de comiterea unui furt din locuinţă şi de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, la data de 17 iunie a.c., bărbatul, de 27 de ani, ar fi pătruns pe uşile lăsate descuiate, într-un imobil de pe raza localităţii Ineu, de unde ar fi sustras, dintr-o poşetă, 2 card-uri bancare, 20 de bonuri de masă şi suma de 80 de lei, iar dintr-un portofel, codurile PIN ale celor două card-uri bancare.
În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că, ulterior, cel în cauză, ar fi extras din cont, de pe cele două card-uri, suma totală de 1.000 de lei.
Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Ineu cu propunere de arestare preventivă, care au emis pe numele său un mandat pe o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.