Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au finalizat rechizitoriul în cazul inculpatului Andrei Varga, din Arad și au dispus trimiterea în judecată a acestuia, pentru săvârșirea a unui număr de trei infracțiuni de agresiune sexuală, dintre care două în formă continuată, prev. și ped. de art. 219 al.1, al.2 lit.a,b,c C.,p cu aplic.art.35 al.1 C.p, art. 219 al.1, al.2 lit.a,c C.,p cu aplic.art.35 al.1 C.p, și ped. de art. 219 al.1, al.2 lit.a,b,c C.p totul cu aplic.art.38 C.p.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, inculpatul Andrei Varga, tatăl biologic al minorilor V. A. și V. A. (în vârstă de 8 respectiv 5 ani la momentul săvârșirii infracțiunilor), în perioada iulie — octombrie 2012, perioadă în care cei doi minori își petreceau vacanță la locuința susnumitului, a săvârșit acte sexuale cu aceștia și asupra lor — realizate atât sub imperiul constrângerii și a stărilor asimilate acesteia cât și profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința.
În același sens, perseverând în activitatea infracțională specializată, în perioada decembrie 2016 — aprilie 2017, inculpatul Andrei Varga a întreținut, în mod repetat, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, acte de natură sexuală cu minora P. D. M., în vârstă de 6 ani (la acea dată), fiica concubinei sale T. A.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalul Arad.