Un american din statul Idaho a câștigat pentru a șasea oară la loterie, după ce săptămâna trecută a obținut un premiu de 250.000 de dolari dintr-un joc Crossword Scratch, relatează digi24.ro.
Premiul câștigat de data aceasta a fost „de departe” cel mai mare obținut de Bryan Moss de când joacă la loto, au anunțat reprezentanții Loteriei din Idaho.
Moss deține un magazin de echipamente sportive și nutriție și a declarat că joacă în mod regulat la loto deoarece știe că o parte din profiturile Loteriei merge către școlile din Idaho.
O parte din dividentele Loteriei ajunge în sistemul de învățământ din stat dar și la Fondul permanent de construcții, care sprijină, de asemenea, colegiile și universitățile din Idaho. Până în prezent, cele două entități au contribuit cu peste 960 de milioane de dolari pentru ajutorarea școlilor.
„Sunt mândru că pot ajuta la susținerea școlilor publice din Idaho, de aceea și joc”, a susținut Moss.
Tot în educație are de gând să investească și banii câștigați săptămâna trecută, dar de data aceasta în mod direct, în educația fiicei sale.