Un grup de 14 persoane, cetățeni români și familiile acestora, evacuate din Fâșia Gaza, a ajuns în România, a anunţat, luni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE precizează că, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 14 persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuate din Fâșia Gaza, au fost transportate în România.
Cele 14 persoane, cetățeni români și membri de familie, au ajuns sâmbătă, 16 decembrie 2023, pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, fiind preluate ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. Acestea au fost însoțite până la Cairo, de unde au fost îmbarcate spre România. Până în prezent, 302 de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâșia Gaza, scrie antena3.ro.
MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Un alt gup de români și familiile acestora, evacuaţi din Fâșia Gaza, au ajuns în România
Facebook Comments