Astăzi, 9 iunie, o escortă din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române a preluat, din Franța, un bărbat, condamnat la 22 de ani și 8 luni de închisoare, pentru omor, tentativă de omor, trafic de migranți și trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Acesta a fost predat către o escortă din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Arad, pe Aeroportul Internațional Otopeni, depistarea lui realizându-se în urma cooperării efectuate între Inspectoratul de Poliție Județean Arad și autoritățile din Franța.*
La data de 19 aprilie 2021, Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliţiei Române a introdus o semnalare în SIS (Sistemul Informatic Schengen) pe numele unui bărbat, de 27 de ani, din Afganistan, solicitându-se arestarea acestuia, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de către Tribunalul Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, tentativă de omor, trafic de migranți și trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Bărbatul, împreună cu alți cetățeni afgani, a pătruns ilegal în România, din Serbia, cu scopul de a ajunge în Occident și a fost implicat în activități de racolare, îndrumare și călăuzire a unor migranți, în scopul facilitării pentru aceștia a trecerii frauduloase a frontierei cu Ungaria, în vederea obținerii de foloase patrimoniale.
În cadrul activităților de racolare, îndrumare și călăuzire, cel în cauză a ucis doi afgani și rănit grav un al treilea, faptă care a avut loc în decembrie 2020, pe un câmp situat în apropierea localității Șagu, lângă autostrada Arad-Timișoara.
După săvârșirea faptei, acesta ar fi părăsit România, pe numele său fiind emis un mandat de urmărire internațională.
Astfel, la data de 21 martie 2023, bărbatul a fost arestat în Franța, în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile române, iar, la data de 2 iunie 2023, autoritățile franceze au informat că predarea persoanei către autoritățile române a fost aprobată.
Facebook Comments