ULUITOR SI STRANIU. O BISERICA S-A RIDICAT DEASUPRA APELOR

by Paula Craciun

Ruinele unei biserici din statul mexican Chiapas, a cărei piatră de temelie fusese pusă în secolul al XVI-lea, au ieşit intacte din apele care le inundaseră în urmă cu zeci de ani, uluind pe toată lumea cu extraordinara lor capacitate de a rezista vicisitudinilor.

Leonel Mendoza îşi aruncă zilnic undiţa în apele rezervorul râului Grijalva, din sudul Mexicului, aflat într-un cadru natural idilic, cu munţi înalţi şi pădunri întunecoase. Spune că rar vezi picior de străin în zonă, dar ultimele zile a fost forfotă mare după ce lume a aflat despre minunea “ridicării” bisericii de pe fundul lacului. Autorităţile spun că acest lucru s-a întâmplat din cauza secetei extreme din ultimul an, care a făcut ca nivelul apei să scadă cu 25 de metri. Aceasta ar fi a doua apariţie a bisericii aflate pe fundul lacului de acumulare Nezahualcoyotl, după inundarea controlată a acestuia în 1966.

Biserica a fost înălţată pe la mijlocul secolului al XVI-lea de un grupă de călugări conduşi de Fratele Bartolomeu de la Casas. Potrivit unui arhitect mexican, biserica ar fost abandonată o sută de ani mai târziu în timpul unei mari epidemii de ciumă care a făcut ravagii în regiune între 1773 şi 1776.  Frumosul lăcaş de cult, ridicat în stil colonial, măsoară 61 metri lungime şi 14 înălţime (clopotniţa este cu doi metri mai înaltă).

Sursa: evz.ro

Foto: evz.ro

Facebook Comments