„Alături de culori, istorie putem scrie, Cu toții la Cluj pe 27 aprilie!” Nu ținem cont de schimbarea antrenorului, nu mai ținem cont nici de situația din campionat și nici de oboseală sau moral. Joi mergem la Cluj pentru culori, pentru gloria Aradului, pentru tradiție și istorie! Fie că este vorba de noi, suporterii sau de jucători, cu toții trebuie să dăm totul! Este momentul nostru de strălucire, vom crede în șansa noastră și vom lupta până la capăt! S-au vândut primele 400 de bilete pentru meci! Dacă vezi viața în roșu și alb nu ai cum să nu înțelegi importanța acestei partide și vei fi acolo, pe stadion, alături de noi!”, este mesajul celor de la Ultras Arad cu privire la semifinala de Cupa României, de pe Cluj Arena. Este deja cunoscută rivalitatea dintre suporterii UTA-ei și ai Universității, mai ales că cele două facțiuni de ultrași au opțiuni complet contrare când vine vorba de înfrățiri cu alte galerii: arădenii sunt buni prieteni cu cei de la CSA Steaua, iar clujenii sunt frați cu dinamoviștii!
400 de bilete utiste vândute, clujenii se așteaptă la peste 20.000 de fani!
Deplasarea se va face joi în mod organizat, la bordul unor autocare, iar fanii „roș-albilor” au la dispoziție 1300 de bilete. Acestea mai pot fi procurate azi și mâine, între orele 14 și 20, de la Old Lady’s Pub, prețul unui tichet fiind de 20 de lei. Se anunță, așadar, o atmosferă de meci mare joi, ora 19, gazdele așteptându-se la o afluență mare de public, fiind așteptați la meci cel puțin 20.000 de fani ai lui „U”! Clujenii au scos-o la capăt în trei săptămâni cu noul gazon de pe Cluj Arena, așa că Universitatea și UTA au toate condițiile pentru a face spectacol în duelul de tradiție din semifinalele Cupei. (foto: Ultras II Arad, facebook)