Luni seara, UEFA a stabilit programul Israelului pentru luna noiembrie. Cei din ”Țara Sfântă” își vor juca primul meci din ultimele patru pentru calificarea la EURO 2024 pe 12 noiembrie, împotriva lui Kosovo, și vor termina campania de calificare pe data de 21 a aceleiași luni, contra Andorrei. Astfel, Israel se va confrunta cu un program foarte dificil, întrucât va avea de disputat patru meciuri în nouă zile.
Când sunt programate meciurile Israelului:
12 noiembrie: Kosovo – Israel
15 noiembrie: Israel – Elveția
18 noiembrie: Israel – România
21 noiembrie: Andorra – Israel
Federația de Fotbal din Israel caută o arenă unde să se poată juca meciurile cu Elveția și România, partide care ar trebui să se desfășoare în ”Țara Sfântă”. Deocamdată, a apărut varianta ca cele două meciuri să se joace în Cipru, însă jurnaliștii de la sport5.co.il au anunțat că au mai apărut două opțiuni: Ungaria și Germania.
România se află pe primul loc în grupa sa de calificare cu 16 puncte adunate. Elveția se află pe locul doi, cu 15 puncte, în timp ce Israel este pe 3, cu 11 puncte adunate. Însă, cele două au un meci, respectiv două mai puțin disputate.
Pe lângă meciurile Israelului, celelalte partide din grupă care mai rămân de disputat sunt:
18 noiembrie: Elveția – Kosovo, Belarus – Andorra
21 noiembrie: România – Elveția, Kosovo – Belarus.
sursă: digisport.ro
Clasament grupa I, preliminarii EURO 2024