Dacă sunteți tineri și vreți să vedeți Europa gratis, Uniunea Europeana vă oferă un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea continentului. Și nu doar atât. Puteți să vizitați cele 27 de state membre pentru a afla lucruri noi despre istoria şi patrimoniul cultural al blocului comunitar şi de ce nu, pentru a cunoaşte oameni de pe întregul continent, scrie tvrinfo.ro.
Comisia Europeană a aprobat permisele pentru acest an și aproape 2000 de tineri de la noi din țară se vor plimba gratuit pe bătrânul continent. Aceștia vor merge în principal cu trenul, iar tichetele emise de Uniunea Europeana sunt valabile din martie, anul acesta, până în mai, anul viitor.
Norocoșii din această rundă de înscrieri sunt născuți între 1 ianuarie 2005 şi 31 decembrie 2005, adică au devenit majori de puțin timp, sunt cetățeni în unul dintre statele membre ale blocului comunitar, însă programul este valabil și pentru cei din ţările asociate Erasmus+.
Au fost peste 114.000 de persoane care s-au înscris, iar peste 36.000 dintre ele au fost selectate și își vor primi permisele de călătorie.
Urmăriți paginile de socializare ale Comisiei Europene din România, ale Comisiei Europene de la Bruxelles și vedeți când se fac noi înscrieri. Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie.
UE acordă tichete gratuite tinerilor pentru a vizita Europa
Facebook Comments