UDMR a depus candidaturile pentru Primăria Arad și Consiliul Municipal

by Florian Popa

 

UDMR Arad a depus, luni, dosarele de candidatură pentru alegerile locale din 27.09.2020 la Biroul Electoral Municipal Arad.

Candidatul UDMR pentru funcția de primar la Primăria municipiului Arad, Alexandru Mészár, le-a transmis arădenilor următorul mesaj: „E foarte simplu: Am acceptat provocarea, pentru asta am adunat semnături, pentru asta am venit acum aici să oficializăm prezența comunității, intenția noastră și a mea personală de a trece de bariere de tot felul pentru a conlucra la binele Aradului și al arădenilor.

Eu am venit la chemarea UDMR din sport, de acolo unde doar performanța contează. Nu diferențele de limbă și obiceiuri, nu trecutul de multe ori învolburat.

Dacă vrei să progresezi, trebuie să fi gata de conlucrare.

Darcă vrei performanță, trebuie să știi să treci de deosebirile inerente, vizând doar țelul comun!

Hai Aradul, hai arădenii!”

Facebook Comments