Reprezentanţii Universităţii Aurel Vlaicu din Arad au transmis un comunicat de presă în care precizează faptul că doresc să colaboreze cu procurorii, în urma descinderilor care au avut loc miercuri dimineaţa.
„În această dimineaţă procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza unui mandat, au efectuat percheziţii la două corpuri de clădiri ale universităţii. Conducerea UAV a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate pentru derularea anchetei.
Suntem convinşi că organele judiciare îşi vor face datoria cu profesionalism şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru elucidarea faptelor.
Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor.
Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni legate de universitatea noastră”, se arată în comunicatul de presă al UAV Arad.