Turris şi Hermannstadt şi-au luat, cu emoţii, licenţa pentru Liga 1

by Sorin Haut

Procesul de acordare a licenței cluburilor care au solicitat licența de participare la campionatul național Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 s-a încheiat astăzi, 26 iunie 2020, anunţă Federaţia Română de Fotbal, prin site-ul oficial. Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond – a acordat licența de participare la campionatul național Liga 1 în sezonul 2020-2021 unui număr de 18 cluburi, ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor minime stabilite în Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2019 (în continuare RNLC&FPF). Instanța de fond a respins cererea de acordare a licenței formulată de Asociația Fotbal Club Hermannstadt și a refuzat acordarea licenței de Liga 1, pentru încălcarea art. 47 – Lipsa datoriilor financiare restante către angajați, de la criteriul financiar, și a sancționat cu penalitate financiară de 50 mii lei încălcarea art. 23 – Stadion pentru competițiile UEFA și pentru campionatul național, de la criteriul de infrastructură din RNLC&FPF.

Respinşi la instanţa de fond, admişi la apel

De asemenea, instanța de fond a respins cererea de acordare a licenței formulată de Asociația Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele și a refuzat acordarea licenței de Liga 1, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 6, de la criteriul de personal și administrație din RNLC&FPF și a sancționat cu penalitate financiară totală de 200 mii lei pentru încălcarea art. 28, 33, 35, 36, 37 și 38 de la criteriul de personal și administrație și pentru încălcarea art. 43, de la criteriul juridic din RNLC&FPF. Cele două cluburi au contestat hotărârile instanței de fond la Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor. Comisia de apel a pronunțat astăzi, 26 iunie, deciziile definitive și executorii, prin care au fost admise apelurile formulate de cele două cluburi.

Astfel, în cazul apelului formulat de clubul Asociația Fotbal Club Hermannstadt, Comisia de apel a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 23, la dosarul cauzei find depus P.V. din data de 22 iunie 2020, de omologare definitivă a stadionului Municipal din Sibiu. De asemenea, comisia a constatat că sunt îndeplinite și cerințele art. 47, la dosar fiind depus un Contract de tranzacție din data de 28 mai 2020, prin care s-a achitat suma restantă către un jucător. În consecință, Comisia de apel a schimbat hotărârea instanței de fond, a acordat licența de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 clubului Asociația Fotbal Club Hermannstadt și a anulat penalitatea financiară de 50 mii lei.

Toate cele 20 de echipe, inclusiv UTA, şi-au luat licenţa

În cazul apelului formulat de clubul Asociația Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele, Comisia de apel a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 28, 33, 35, 36, 37 și 43, fiind depuse la dosar documentele justificative necesare. De asemenea, comisia a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 39 alin. 6, la dosar fiind depuse adeverințele de la Comisia de Disciplină și Etică a FRF. Comisia de apel a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 38. În consecință, Comisia de apel a schimbat în parte hotărârea instanței de fond, a acordat licența de Liga 1 pentru sezonul 2020-2021 clubului Asociația Fotbal Club „Turris-Oltul” Turnu Măgurele și a menținut sancționarea clubul cu penalitate financiară de 20 mii lei, pentru încălcarea art. 38 din RNLC&FPF.

Aşadar, toate cele 14 echipe din actualul campionat al Ligii 1, plus cele şase din play-off-ul Ligii 2 – printre care şi UTA – care luptă din 3 iulie pentru promovarea în elită, şi-au luat licenţa de participare în sezonul viitor al primei divizii.

 

 

Facebook Comments