Turneu de fotbal, în scop caritabil, la Apateu

by Florian Popa
Tinerii ALDE Arad s-au întâlnit la Apateu, duminică 15 Iulie, cu ocazia celui de al treilea turneu de fotbal în scop caritabil „Împreună pentru o faptă bună”.
La startul competiției s-au înscris 15 echipe, asta in pofida faptului că în ziua turneului a avut loc și finala campionatului mondial de fotbal din Rusia. Echipele formate din membrii ALDE din diferite zone ale județului cât și echipele formate din simpatizanți ALDE au jucat și au donat pentru casa de copii cu dizabilități “Raza de soare” din Subcetate, Arad.
„Un altfel de politică,asta facem noi!Ajutăm oamenii din jurul nostru care o duc greu.Astăzi din nou am reușit să strângem 1300 Lei,bani pe care îi vom dona casei de copii cu dizabilități  “Raza de soare”. Aș vrea să îi mulțumesc lui Culda Daniel – consilier local la Apateu si membru ALDE pentru că el este responsabil de tot ceea ce a insemnat organizarea acestui turneu. Aportul de încredere oferit  Organizației Județene de Tineret de către președintele ALDE Arad, Deputatul Eusebiu Pistru, este unul din cele mai motivante aspecte care ne face să perseverăm în acțiunile noastre caritabile și nu numai.În final le mulțumesc tuturor participanților si SUPER-echipei mele”, a declarat Ucu Dima, președintele Organizației Județene de tineret ALDE Arad.
„Dar din dar se face rai! Sunt mândru de ceea ce reușesc să facă tinerii ALDE prin aceste acțiuni pe care le întreprind.Îmi este pur și simplu imposibil să vă descriu sentimentul pe care îl am în momentul în care ajungem la acești oameni care sunt încercați cu greu de viață ,iar noi le dăruim o mângâiere,o rază de speranță,este un sentiment unic…un sentiment de care am devenit dependent” , punctează Deputatul Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad.
Dacă doriți să fiți la curent cu acțiunile de caritate pe care tinerii ALDE urmează să le desfășoare puteți da LIKE paginii de facebook “Împreună pentru o faptă bună” aici – https://www.facebook.com/ImpreunaPentruOFaptaBuna/

 

Facebook Comments