Vacanţele rezervate cu mult timp înainte sunt anulate pe bandă rulantă. Hotelierii spun că noile restricţii riscă să afecteze serios turismul din România, scrie digi24.ro. Mulți turiști și-au anulat vacanțele la munte, din cauza restricțiilor. Sunt hotelieri în Predeal care reclamă că 90% dintre turiști au renunțat la vacanțele rezervate. În Maramureș, gradul de ocupare pentru sărbători se apropia săptămâna trecută de 80%, dar acum scăderea este drastică.
Noile restricţii riscă să afecteze serios turismul din România. Proprietarii de pensiuni și hoteluri spun că vor fi nevoiți să își trimită angajații în șomaj, deoarece se așteaptă la pierderi majore atât pe parte de cazare, cât și pe parte de servire, deoarece restaurantele vor putea fi ocupate doar 50% din capacitate.
Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre de guvern săptămâna trecută au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 0:00.
Înăsprirea măsurilor anti-COVID este motivată de recordurile negative pe care România le-a înregistrat în valul patru al pandemiei și care au adus sistemul medical în pragul colapsului din cauza numărului mare de cazuri severe. Măsurile se aplică pentru cel puțin 30 de zile.
Activitatea de cazare în hoteluri și pensiuni va fi permisă doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală.
Certificatul verde este un document care dovedește că am trecut prin boală în ultimele 180 de zile, că ne-am vaccinat sau că avem un test COVID negativ efectuat de o instituție autorizată. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita astfel accesul. Certificatul poate fi descărcat de la adresa: certificat-covid.gov.ro.
Turiștii renunță la vacanțele programate, din cauza certificatului verde
Facebook Comments