Potrivit Ankarei, textul LR adoptat de Senatul francez „încalcă unul dintre cele mai fundamentale drepturi” ale musulmanilor, scrie Rador.ro.
Turcia a condamnat joi, 31 octombrie, considerându-l discriminatoriu, un text votat de Senatul francez pentru a interzice purtarea vălului islamic în timpul ieşirilor şcolare. Acest text este „cel mai recent exemplu de discriminare și o abordare care tinde să marginalizeze musulmanii”, a declarat Ministerul turc de Externe, într-un comunicat.
Proiectul de lege vizând interzicerea purtării simbolurilor religioase de către părinții care îşi însoțesc copiii în călătoriile școlare a fost prezentat Senatului francez de opoziția de dreapta și a fost adoptat marți după o dezbatere aprinsă, în timp ce Franța este în plină reflecţie cu privire la locul și organizarea islamului.
„Ar fi fost mai benefic să se ia măsuri pentru combaterea islamofobiei”, a adăugat ministerul turc, spunând că textul adoptat de Senat „încalcă unul dintre cele mai fundamentale drepturi” ale musulmanilor.
Este puțin probabil ca textul să fie votat de Adunarea Națională, dominată de majoritatea prezidențială. Ţară oficială laică, Turcia președintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan se erijează în apărător al drepturilor musulmanilor din întreaga lume.
În martie 2017, Recep Tayyip Erdogan a acuzat justiția europeană că a lansat o „cruciadă” împotriva islamului după o hotărâre care a permis unei companii să interzică purtarea vălului la locul de muncă.
Începând cu 2003, guvernele sale au anulat progresiv interdicția de a purta vălul islamic în instituții, permițând femeilor să fie văzute în universități și în Parlament și, în ultimii ani, în serviciul public și licee, spre marea nemulţumire a celor care sunt în favoarea Republicii laice fondată în 1923 de Mustafa Kemal Atatürk.
Facebook Comments