TURCIA A INSTITUIT STAREA DE URGENȚĂ ÎNCEPÂND DE JOI DE LA ORA 01:00

by Dana B.

Starea de urgență anunțată de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, ce va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor considerați responsabili de tentativa de puci eșuată din 15 iulie, a intrat în vigoare joi, la ora locală 01:00 (miercuri, 22:00 GMT), odată cu publicarea în Monitorul Oficial, transmite Reuters.

Instaurarea stării de urgență a fost anunțată de președintele Erdogan miercuri seară, într-o intervenție televizată, după o reuniune de aproape cinci ore a Consiliului de securitate națională.

Președintele Erdogan, care a declanșat epurări în masă în instituțiile de stat după tentativa eșuată de puci, a insistat că instaurarea stării de urgență este în deplină conformitate cu Constituția și nu încalcă statul de drept sau libertățile cetățenești fundamentale.

Măsura le va permite președintelui și guvernului să ocolească parlamentul în adoptarea de noi legi și să limiteze ori să suspende drepturi și libertăți atunci când consideră necesar.

Conform Constituției, guvernul turc poate declara stare de urgență după consultări cu Consiliul național de securitate, după cum explică DPA.

Potrivit articolului 120 din Constituție, această măsură poate fi luată în situații de ‘acte de violență și distrugere pe scară largă împotriva ordinii democratice’ sau de ‘grav colaps al ordinii publice’. În timpul stării de urgență, președintele are dreptul de a conduce ședințele guvernului.

Starea de urgență poate fi declarată pe întreg teritoriul țării sau doar în părți din teritoriu, pentru o perioadă de cel mult șase luni, care poate fi prelungită.

Ordinul este trimis direct parlamentului, care, dacă se află în vacanță, este convocat imediat. Marea Adunare Națională poate ridica starea de urgență, îi poate modifica durata sau, la solicitarea guvernului, o poate prelungi cu patru luni.

Imediat după intrarea în vigoare a măsurii, guvernul — condus în continuare de președinte — poate emite decrete cu putere de lege, ce trebuie înaintate parlamentului în aceeași zi și care nu pot fi contestate la Curtea Constituțională.

Articolul 15 din Constituție prevede că, în timpul stării de urgență, drepturile fundamentale pot fi suspendate integral sau parțial.

Pot fi introduse măsuri care contravin garanțiilor constituționale fundamentale, cu condiția însă a respectării dreptului internațional.

Rămâne în vigoare interdicția execuțiilor sumare și pedepsei capitale, cu excepția situațiilor de război.

De asemenea, rămâne ilegală obligarea cetățenilor de a-și face publice afilierea religioasă, obiecțiile de conștiință sau opiniile, ca și aplicarea de pedepse pentru acestea.

Pedepsele nu pot fi aplicate retroactiv, iar prezumția de nevinovăție rămâne în vigoare, nicio persoană neputând fi declară vinovată decât în urma unui proces.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments