Cultura familiei tradiționale se află în prezent în competiție acerbă cu o cultură foarte diferită. Diferența definitorie dintre cele două este înțelegerea asupra sexualității pe care o adoptă fiecare. Familia tradițională a civilizației răsăritene și occidentale este bazată pe monogamia pe viață. Cultura care o concurează este „poliamoroasă”, ceea ce înseamnă în mod curent o poligamie în serie, dar din ce în ce mai polimorfică în diferitele sale expresii sexuale. Sper că există o eleganță în simpla distincție dintre idealurile care diferențiază cele două culturi: monogamia și poligamia polimorfă în serie, sau „poliamor”, pe scurt. Între aceste două culturi se află statul social și birocrația sa operațională. În general, cultura „poliamorului” adoptă birocrația comportamentală, în timp ce cultura monogamiei este în contradicție crescândă cu ea. Este un fapt de înțeles și imposibil de evitat, dacă examinăm diferențele dintre cele două culturi.
Cultura monogamiei și cultura „poliamorului” diferă profund în premizele lor despre modul în care funcționează societatea. Iată câteva dintre aceste diferențe:
- În primul rând, religia ocupă un loc foarte diferit în cele două culturi. Cultura monogamiei este pătrunsă de la un capăt la celălalt de elementul sacru, în viața personală, a familiei, a comunității și a țării. Cinstirea lui Dumnezeu este frecventă și asumată. Cultura „poliamorului” tinde mult mai mult să ascundă religia, chiar să o elimine din toate activitățile publice. Ea Îl cinstește mai puțin pe Dumnezeu și cere ca religia să fie privată.
- Cultura monogamiei concepe libertatea ca libertate de a fi bun; cultura „poliamorului” înțelege libertatea ca eliberare de orice constrângeri în ceea ce privește comportamentul sexual.
- În cultura monogamiei, perspicacitatea și intelectul, prin care vine cunoașterea binelui care trebuie înfăptuit, sunt valorile supreme; în „cultura poliamorului”, dorința de a face ce ne place este valoarea supremă.
- Cultura monogamiei tinde către credința în adevărul obiectiv – realitatea există și poate fi cunoscută, în timp ce cultura „poliamorului” tinde către o înțelegere relativistă și ideologică a adevărului – realitatea rezultă din impunerea voinței.
- Cultura monogamiei tinde către norme morale universale, în timp ce cultura „poliamorului” favorizează relativismul moral.
- Limbajul virtuții este la el acasă în cultura monogamiei, însă se simte neconfortabil în cultura „poliamorului”.
- Legile culturii monogamiei protejează interzicând – chiar scoțând în afara legii – anumite acțiuni. Cultura „poliamorului” protejează prescriind programe și asigurând rezultate.
- Deasupra pragului a ceea ce este permis, cultura monogamiei lasă toate țelurile și toate acțiunile libere la dispoziția tuturor. Cultura „poliamorului”, neavând acest prag clar delimitat, își sporește în mod constant elementele prescriptive și normative, spunându-le din ce în ce mai mult oamenilor cum trebuie să se comporte.
- Legile culturii monogamiei sunt destinate să protejeze capacitatea individului de a încerca să dobândească bunurile legitime pentru care a optat (iar opțiunile sunt nenumărate), dar legile culturii „poliamorului” sunt destinate să garanteze rezultate deosebite pentru toată lumea.
- Statul constituțional a fost produsul unei culturi monogame. El nu ar fi putut niciodată apărea dintr-o cultură a „poliamorului”, deoarece are nevoie de cetățeni responsabili. Statul bunăstării sociale în expansiune este produsul culturii „poliamorului” și este din ce în ce mai ostil culturii monogamiei. El creează cetățeni mai puțin responsabili.
- Reglementările sunt minime în cultura monogamiei, căci legile, formulate clar prin negație („Să nu”), necesită o minimă interpretare normativă. Cultura „poliamorului”, prin programe și politici orientate spre rezultate și polițe de asigurare (vorbind metaforic), enumeră ceea ce trebuie făcut, nu numai ceea ce nu este permis.
- Cultura monogamiei, construită pe înfrânarea apetitului, nu are nevoie de o birocrație comportamentală. Cultura „poliamorului”, imaginată ca o plasă de siguranță nu numai pentru cei lipsiți de noroc, ci și pentru cei neînfrânați, se bazează din ce în ce mai mult pe programele de bunăstare socială pentru a-i salva pe adepții săi de efectele formei de sexualitate pe care o practică. Fără această plasă, cultura „poliamorului” s-ar prăbuși sub propria greutate și dezordine.
- Cultura monogamiei, fiind orientată asupra copilului, este orientată spre viitor și plină de speranță: copilul este protejat și generația următoare, viitorul țării, reprezintă punctul central al activității societății. Pentru cultura „poliamorului”, bunăstarea prezentă a adulților este principala preocupare.
- În cultura monogamiei, toate viețile omenești sunt sfinte și protejate, inclusiv cele ale ființelor nenăscute, handicapate sau în vârstă. În cultura „poliamorului”, cam o treime dintre copiii nenăscuți sunt avortați, iar handicapații și vârstnicii nu sunt bineveniți și sunt din ce în ce mai vulnerabili la un „sfârșit” prematur.
- Cultura monogamiei este construită în jurul familiei naturale, tradiționale. În cultura „poliamorului”, familia naturală, tradițională este doar o opțiune din multe și este adesea considerată o pacoste din cauză că își atribuie un caracter diferit și o eficacitate superioară.
- În cultura monogamiei, bărbații sunt ancorați în familiile lor și legați de copii și de soții prin fixarea liberă și intenționată a sexualității lor. În cultura „poliamorului”, care venerează libertatea sau trivialitatea sexuală, nu se așteaptă o astfel de limitare din partea bărbaților (sau a femeilor), și nici încercarea de a încuraja o astfel de limitare nu este acceptabilă, căci ar reprezenta antiteza principalului proiect al poliamorului: sexualitatea polimorfă după bunul plac.
- Cultura „poliamorului”, contrar aserțiunilor feminiștilor radicali, promovează în mod agresiv tipul de bărbat pe care îl critică cel mai mult: bărbatul care hărțuiește din punct de vedere sexual și fizic, care abuzează și care abandonează. Aceste disfuncții și altele înrudite cu ele sunt costul firesc al proiectului definitoriu al culturii „poliamorului”; ele justifică și necesită mai multe plase de siguranță.
- În cultura monogamiei, bărbații nu numai că sunt ancorați, ci li se cere să fie astfel. În cultura „poliamorului”, femeile sunt ancorele, în vreme ce bărbații pot pluti în derivă (sau pot fi abandonați pentru a pluti în derivă) după cum doresc, ceea ce ei și fac, în număr foarte mare.
- În cultura monogamiei, rolurile de gen sunt mai diferențiate: femeile își dedică mai adesea timpul sarcinilor legate de rolul de mamă, iar bărbații pot fi singura sau principala sursă de venit a familiei. Cultura „poliamorului” este mult mai androgină, țelul său principal fiind egalitatea rezultatelor pentru bărbați și femei la locul de muncă și acasă.
- În populațiile care le corespund, cultura monogamiei este fertilă și în expansiune, în timp ce cultura „poliamorului” este sterilă și se contractă.
- Cultura monogamiei poate fi întreținută de societate cu costuri reduse, în vreme ce cultura „poliamorului” este foarte scumpă.
Arhim. Conf. Univ. Dr. Teofan Mada
Facebook Comments
