Gestul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost popularizat de-abia în secolul al XVII-lea.
Este posibil ca gestul strângerii mâinilor să fi existat, într-o formă sau alta, încă de acum câteva mii de ani. Una dintre posibilele origini ale acestei manifestări se referă la faptul că, astfel, cei care se întâlneau arătau că au mâinile libere şi că nu sunt înarmaţi. O altă ipoteză menţionează că, prin mişcarea mâinilor, erai asigurat că cel din faţa nu are arme ascunse sub mâneci.
Una dintre primele reprezentări ale gestului strângerii mâinilor datează din secolul al IX-lea î.Hr. şi îl înfăţişează pe regele asirian Shalmanaser al III-lea încheind o alianţă cu un conducător babilonian. Aceeaşi manifestare apare descrisă de Homer, atât în ,,Iliada” cât şi în ,,Odiseea”, ca o formă de dovedire a respectului.
Gestul apare redat în arta funerară greacă de secol IV-V î.Hr. În acest sens, pe mai multe pietre tombale sunt redaţi cei decedaţi dând mâna cu rudele lor, în semn de rămas bun sau pentru a semnifica legătura dintre cei vii şi cei morţi. În epoca romană, strângerea mâinilor este văzută ca simbol al prieteniei şi loialităţii, fiind, la un moment dat, redată chiar pe monedele puse în circulaţie.
Gestul strângerii mâinilor, aşa cum îl cunoaştem astăzi, a fost popularizat de-abia începând cu secolul al XVII-lea de membrii sectei protestante a quakerilor. Ei vedeau în această manifestare o modalitate mult mai simplă de salut faţă de cea a plecăciunii sau a atingerii cozorocului pălăriei.
Sursa: history.com
