Donald Trump și-a oferit ajutorul unei familii britanice al cărei bebeluș este bolnav în fază terminală, iar medicii i-au mai dat doar câteva zile de viață. Părinții micuțului au vrut să îl transporte în SUA, pentru un tratament experimental, însă Curtea Europeană le-a interzis, scrie The Guardian.
Povestea bebelușului Charlie Gard, care s-a născut cu o boală genetică extrem de rară, a făcut înconjurul lumii. Familia copilului în vârstă de 10 luni a strâns peste 1,5 milioane de euro din donații pentru tratament, iar o clinică din SUA s-a oferit să îl trateze gratuit pe micuț. Însă Curtea Europeană le-a interzis părinților să îl transporte pe bebeluș în SUA, acolo unde se află ultima speranță pentru supraviețuirea lui.
Specialiștii Curții Europene au conchis că este vorba despre un tratament experimental, care nu îl va ajuta pe copil. Însă medicii britanici le-au spus părinților să se pregătească, întrucât micuțul mai are de trăit până vineri, când ar putea fi deconectat de la aparatele care îl țin în viață.
Charlie suferă de o boală generică rară, care i-a afectat creierul, și este internat la spitalul Great Ormond din Londra.
Cazul său a ajuns și în atenția lui Donald Trump, care a afirmat că va interveni la Curtea Europeană de Justiție, pentru ca părinții lui Charlie să îl poată duce în SUA. „Dacă îl putem ajuta pe micuțul Charlie Gard, o vom face cu cea mai mare plăcere”, a scris președintele pe Twitter.
Și Papa Francisc a intervenit în acest caz și a declarat că „părinților ar trebui să le fie permis să facă tot ce le stă în putință pentru a-și salva fiul”.
Sursa: digi24.ro