Trucuri pentru curățarea covorului

by Cristian Dobre

Covoarele sunt elemente estetice care înfrumusețează orice locuință. Însă, când vine vorba de curățenia casei, covoarele pot fi o sursă de acarieni din cauza prafului care se acumulează pe suprafața acestora. Au nevoie de o curățare specială, care să îndepărteze orice urmă de praf sau murdărie. Dacă te-ai întrebat: cum curăț covoarele, noi îți vom da răspunsul, arătându-ți câteva trucuri simple, dar eficiente.

Cum curăț covoarele

Covoarele acumulează orice formă de mizerie: praf, firimituri, părul animalelor de companie, etc. Sunt o sursă de praf ce favorizează alergiile, dacă nu sunt curățate frecvent în mod corespunzător. Din fericire, covoarele se pot curăța foarte ușor, dacă urmezi câțiva pașii. Iată ce ai de făcut:

Înlăturarea prafului

Ai nevoie de un aspirator cu putere mare, care să fie prevăzut cu o perie specială de covor, care ridică bine perii acestuia.

Testarea soluției de curățat covoarele

Nu folosi un produs înainte de a-l testa într-un loc mai puțin vizibil. Riști să decolorezi covorul. Dacă covorul are o pată, după ce ai îndepărtat-o trebuie curățat tot covorul, altfel se va vedea diferența.
Înainte de a-l curăța citește eticheta produselor folosite.

Astfel vei afla dacă se potrivesc cu tipul covorului tău.
Nu spăla covorul în apă, ca pe o rufă.

Verifică mai întâi dacă ies culorile și dacă fibrele rezistă la spălat.

Curățarea în profunzime

Covorul se spală cu apă și săpun

Dacă este foarte murdar și nu e un covor deosebit, ci unul obișnuit. Ai nevoie de un burete impregnat cu o soluție compusă din apă călduță și 1-2 picături de detergent de vase manual. Se stoarce bine buretele și se freacă ușor covorul, apoi se clătește cu o cârpă de microfibră umedă. Se usucă frecând covorul în toate direcțiile cu un burete de prosop. Se lasă să se usuce bine.
Curățarea covorului cu un aparat cu aburi

Dacă nu este foarte murdar se poate curăța cu un aparat cu vapori de apă. Iată la ce trebuie să fi atent:
Verifică dacă ies culorile, fiindcă se poate decolora din cauza temperaturii înalte; Nu folosi prea multă soluție de curățat; Nu umezi prea tare covorul pentru a-i asigura o uscare rapidă; Optează pentru un aparat suficient de puternic pentru a putea extrage soluția de curățat.
Iată cum procedezi:

Varsă apă caldă în aparat și adaugă soluția. Pune covorul într-un loc unde poate sta fără să calci pe el până la uscarea completă. Utilizează aparatul de mai multe ori, frecându-l bine, fără să rămână urme și fără să îl uzi prea tare.Clătește soluția de curățat cu apă curată de la robinet. Clătitul este esențial pentru a păstra calitatea covorului tău.

Curățarea covorului cu apă și amoniac

În cazul în care covorul este foarte murdar și pătat. Dacă este de lână, se freacă cu o cârpă îmbibată în apă călduță cu săpun, în care ai adăugat câteva picături de amoniac. Miscările se fac în toate sensurile, insistând pe pete. Lasă produsul să acționeze un pic, apoi clăteșete cu o cârpă înmuiată în apă călduță.
Usucă covorul prin frecare cu o cârpă uscată sau o mănușă de baie din burete. În final poți folosi un uscător de păr cu aerul călduț. Atenție! Amoniacul se manevrează cu precauții! Pentru a nu inhala vaporii te poți proteja cu o mască sau un fular. Deschide fereastra! Fă un test în prealabil să vezi dacă rezistă culorile și țesătura.
Cum se curăță covoarele cu sodă cristalizată

Este o metodă recomandată pentru covoarele foarte murdare și pătate. Se ia un burete înmuiat și stors într-o soluție compusă din apă călduță și sodă de rufe (1 l de apă călduță și o ceașcă de sodă) Se clătește cu un burete înmuiat în apă curată. Se usucă în toate sensurile cu o mănușă din burete.

Curățarea covoarelor cu oțet de vin

Dacă este un covor pătat de grăsime și murdar. Pune într-o găletușă 500 ml oțet de vin alb, 200 ml apă călduță și 2 linguri de detergent de vase. Îmbibă un burete în această soluție, stoarce-l, apoi curăță pe pătrate de 20 cm latura, insitând pe pete. Clătește cu o cârpă umedă. Folosește o mănușă de toaletă, acționând în toate sensurile. Lasă să se usuce.

Curăță covoarele cu frunze de tei

Când sunt umede, acoperi covorul cu ele și le lași să se usuce, apoi

Poți curăța covoare cu spumă de ras

Aplică un strat gros de spumă de ras pe suprafața covorului. Cu ajutorul mânilor întinde bine spuma peste tot. Las-o să acționeze minimum o oră. Apoi, freacă cu un burete curat. Mai poți lăsa spuma să acționeze toată noaptea și apoi să dai covorul cu aspiratorul.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments