Ce au în comun zahărul şi tutunul? Ambele dau dependenţă. Potrivit specialiştilor, aceste produse au un efect similar asupra creierului. Dacă în cazul tutunului este nevoie de voinţă şi ajutor medical, să vedem cum putem renunţa la zahăr.
„Din acest motiv, noi uneori păcălim copiii să ia diverse alimente sau medicamente, cărora le-am convertit gustul”, spune Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală.
„De multe ori, sunt familii cu copii care vin la consultaţii şi spun că i se dau copilului tot felul de alimente dulci, sucuri pentru că cei mici le cer acest lucru se întâmplă pentru că au fost învăţaţi de la vârste foarte fragede să caute acest gust dulce şi atunci se instalează o dependenţă care după aceea se menţine chiar pe tot parcursul vieţii”, spune Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală.
Dependența de zahăr, la fel de puternică ca cea de tutun
Totodată, dulcele este principala sursă de hrană pentru creier. Iar acesta transmite corpului o stare de bine de fiecare dată când primeşte zahăr. Potrivit unor cercetări, dependenţa de dulce este la fel de puternică precum cea de tutun, alcool sau chiar de droguri.
„S-au făcut investigatii, tomografii şi s-a arătat imaginea de pe creier a ceea ce determina consumul de zahăr comparativ cu ceea ce determină la nivelul creierului alte substanţe care determină dependenţa şi s-a constantat că imaginile sunt practic identice, ceea ce înseamnă că toate produsele care conţin zahăr generează dependenţă”, spune Andreea Dragomirescu, medic primar medicină generală.
Acesta este şi motivul pentru care renunţarea la zahăr devine o luptă în toată regula pentru mulţi oameni.
Renunțarea bruscă la zahăr duce la sevraj
„În momentul în care încearcă să renunţe dezvoltă fenomene foarte asemănătoare cu sevrajul din folosirea drogurilor. Am avut pacienta la 140 de kg, care dacă nu mânca în fiecare zi o ciocolată avea dureri musculare senzaţie de greaţă cu vărsături”, explică Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală.
De aceea, specialiştii recomandă ca renunţarea să se facă treptat.
Trucuri pentru a stăpâni pofta de dulce
„În realitate lumea vrea o scurtătură: de mâine nu mai mănânc zahăr şi cu asta s-a rezolvat totul. Şi nu funcţionează. Ne confruntăm cu acea senzaţie de foame pentru că întotdeauna, pentru a face o schimbare şi pentru a elimina din comportamentul nostru cotidian un comportament nesănătos trebuie să avem o substituţie graduală. Este singura cale care pe termen lung funcţionează”, spune Cori Grămescu, antrenor de fitness și coach.
Atenţie, organismul nostru are nevoie de zahăr, dar nu de zahărul alb, rafinat.
„Ăsta e primul pas: să înlocuim aportul de zahăr simplu cu un aport de zaharuri complexe naturale care au un impact mai scăzut în organismul nostru decât zahărul. Apoi uşor uşor umblăm la reglajele fine: la aportul de proteine, de grăsimi sănătoase încercăm să trecem spre o alimentaţie naturală şi să facem mişcare pentru că cel mai bun reglator este un efort fizic de intensitate moderată executat corect”, precizează Cori Grămescu, antrenor de fitness și coach.
Mare atenție și la zahărul ascuns în alte produse în afară de dulciuri. Dacă analizați etichetele o să vedeți că există și în pâine, ketchup, muștar, bere, mezeluri și chiar în somonul afumat.
Sursa: digi2.ro