Într-un an în care majoritatea competițiilor sportive au fost anulate, avem și o veste bună, de la Arad.
Triatlonul Proactivi se va ține pe 15 august la Ghioroc, fiind deja la cea de a 3-a ediție.
Organizatorii Proactivi pentru Viitor în parteneriat cu Consiliul Județean prin Centrul Cultural Județean Arad, pregătesc în premieră, în cadrul aceleiași competiții desfășurarea și a Campionatului Național de Triatlon. Iar cum deja de anul trecut i-am avut la această competiție pe campionul european la triatlon și campion al Ungariei, o multiplă campioană mondială la duatlon și pe campionul național al României la triatlon, anul ăsta vom avea la start întregul lot național al României, deci se anunță o competiție foarte interesantă.
„Nu e vorba însă despre o competiție doar pentru profesioniști, ci o competiție foarte frumoasă și pentru amatori. Așa că vă încurajez să participați. Iar dacă nu vă încumetați la proba olimpică (1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare) puteți concura la sprint (750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare) sau la ștafetă (unde proba olimpică se împarte la 3 participanți, fiecare cu câte o probă: înot-ciclism-alergare).”- a declarat președintele asociației Sorin Mîneran.
Detaliile referitoare la eveniment le găsiți pe site-ul asociației http://proactivi.eu/evenimente-ro/ și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/triatlonulproactivighioroc.
Dar vă recomandăm să vă înscrieți cât mai din timp. Locurile vor fi în acest an limitate, atât datorită condițiilor speciale în care se derulează în acest an toate evenimentele, dar și datorită prezenței unui număr mare de participanți pentru Campionatul Național.